Privesc la firmiturile de pe muşamaua verde din bucătărie.Ce mici şi multe, parcă sunt nişte vrăbii adunate la sfat dezbătând aprins problema cuiburilor distruse de furtuna de aseară.
Mai sus e pata de vin a lui Vis de la Crăciunul trecut.Ce împiedicat, Doamne!Vru să toarnă galant domnişoarei Irina, numai că in momentul executării gestului curtoaziv, Miruna deschise uşa cu mare aplomb să ne anunţe că plecăm la munte a doua zi.Vis se sperie grozav de vocea ascuţită şi împărţi din licoarea limpede nu numai cu Irina, ci şi cu mine ,cu Gros şi bineînţeles cu peretele alb şi cu mocheta cărămizie primită cadou de la doamna Mimi.E movulie de-acum, aduce a glazura de pe torturile bunicii.Oare mai are iz de struguri proaspăt culeşi?Palma de sub bărbie e prea comodă ca să îmi mai ridic borcănatul să simtă aroma peretelui alb cu puchi de mov.
Retina caută rătăcitor pe linia kaki urmând-o fără abatere pană se izbeşte frontal de portocaliul singurului fruct care ar putea să mă ridice din starea de amorţeală dobândită pe canapea.Tu ştii câtă dulceaţă ascunde baroana de Sicilia sub straturile multiple de fâşii poroase?Pulpa îi e înobilată de picuri dulci acrişori înconjuraţi de vinişoare roşii.Degeaba m-aş întinde inutil în încercarea de a îmbrăţişa faimoasa doamnă.Distanţa copleşitoare dintre noi nu mi-ar aduce în faţa ochilor decât un tocător din lemn de bambus.Mă resemnez atrofierii musculare si ocolesc raiul portocaliu.
Un frison disperat mă strigă de pe şira spinării : „Femeie! Priveşte atentă!Uite acolo pe colţ!” Mă uit.Zâmbesc admirativ.E jumatatea de... „I waaanaaa rock!” ,se aude se sub coapsa vineţie de acum, sonorul de la telefonul lui Gros. Iar şi-a lasat mobilul la mine. Îl sotocesc din înghesuiala teribilă şi îl ridic.E maică-sa.Înseamnă că e ora 13 deja.
- Bună ziua doamnă!
- Bună Paula! Ce mă bucur să te aud! Iar şi-a lăsat puiul meu ameţit telefonul pe la tine? Nu ştiu ce să mă mai fac cu băiatul ăsta...într-o zi o să îşi uite şi capul!
- Cred că se grăbea către institut...
- Ce face la institut? Credeam că s-a lăsat! Pe cuvânt că băiatul ăsta trebuie scuturat un pic...
Deja nu mai auzeam mustrările fabuloase ale doamnei Gros. Le cunoşteam atât de bine incât puteam să le fac recital la „Prindem aripi” în primavară. Ochii mei căutau colţul semnalizat de racoarea din spate. Paravanul unei pungi de plastic mă bruiază din căutarea colţului...
-Paula!Alo!Mai eşti acolo?
-Da doamna Gros.Vă ascultam...
-Bine, atunci vă astept la masă.Şi dacă cumva îl vezi pe fii-miu, spune-i să mai treacă pe acasă.Te pup!
Mă prabuşesc pe locul în care mi-am regăsit odihna oaselor.Ceafa mi se scufundă în adâncul celor o mie de pene strujite cu mare grijă.Uite pe ZZ. Doarme?Se mişcă...Unde zbori drăguţă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu