Dialog

Auzi? Dar tu cutremuri zeii?
Eu? Nu..doar ard materii blonde.
Şi nu ţi-e teamă de reflexe?
Doar de cenuşa înghiţită..poate.
Va sosi clipa întrupării!
Ce o să faci atunci?
Voi arde vise brune, să prindă steaua cozi!
Chiar dacă nu-i lucie?
Cum să nu fie, când focul e curat?
Mistuitor de aprig taie veacuri s-o atingă.
Şi clipele sfioase? Le rumegi cu nesaţ?
Eiii...Clipele îmi sunt cadâne
Le contopesc în lauri de grumaz
Le cern cu patimă pe val
Apoi le dau ofrandă oaselor obosite
Să învie carne macră de culori.
Ţi-am zărit tăişul ascuţit prin sobă
De ce-l ascunzi?
Eh, copilă, tăişul sclipitor e ruginit de mult.
Dar mi-a crestat floare pe obraz!
Nu era el...era murmur cu dorinţă de întreg.
Pe toţi ne caută şi ne fixează toporaşi.
O dată cu cântat de pasăre solitară
Toţi se duc, nu lasă cicatrici, revine doar...
Acum, hai du-te ca să spulberi bruma,
Nu vrei să-nfurii mersul firesc!
Deja a sosit momentul meu?
Dau fugă repede să pun de nori
S-amestec vânt îngheţat cu apă
Să scutur puf de ingeri...
Viclean mai eşti! Mă ţii de vorbă
Când pământul imi cere să-l acopăr.
Revin în grabă după ce desfac pe H de O
Să-mi povesteşti despre uitare
Să înţeleg din rostul secundarului pe fruntea ta.